Emoții înainte de videochat

Ajunsă acasă, nu știam ce să fac. Când nu știu ce să fac, mă apuc de curățenie și frec fiecare loc, cu gândurile rătăcind când pe la porțile lui Dumnezeu, când afară în stradă la societatea în care am fost lăsată. Nici nu îmi mai amintesc bine cum era familia mea. S-au dus de mult și devreme. 

Caut să pachetez hainele din dulap și le scot rând pe rând și le miros parfumul trecutului, al zilelor din facultate când credeam că voi umbla în cercuri înalte, că voi ține în mână un pahar de șampanie și voi discuta artă cu oameni la fel de pasionați ca și mine. Visam încăperi cu ferestre mari, în stil brâncovenesc, ținute fine și zâmbete mari. În visul meu scriam și dezbăteam, ajutam tinerii să se dezvolte și îmbătrâneam frumos. Cred că este un vis dintr-o carte de-a lui Balzac, Moș Goriot, cel mai probabil.

Mă trezesc cu  o periuță în mână și observ că rosturile faianței arată mult mai bine decât în momentul în care am închiriat apartamentul. Am făcut treabă bună. Sună telefonul, probabil pozele sunt gata...

Da, sunt gata și mâine încep. Nu mai pot să respir, stomacul se dă peste cap și carnea îmi tremură. Nu sunt pregătită, nu este un examen oarecare. Sunt eu și sute de oameni care au așteptări. Oare ce vor vrea de la mine?